Doza de culoare...

      Dacă ar fi să definești ceva ce îți aparține în totalitate în viața asta atunci ar fi acea sublimă speranță. Pentru că doar ea nu te trădează niciodată, doar ea îți rămâne veșnic aproape și îți insuflă că se poate mai bine, mereu se poate mai bine. Și atunci când îți dorești să îți atingi fericirea se poate să îți atingi esența speranței, acea doză de lumină impresionantă ce îți atinge sufletul la infinit și îți redă culoare. Pentru că da, dacă ai culoare ai viața. 

       Viața e o sumedenie de culori vi ce de multe ori nici nu poți să le distingi, pentru că a trăi în culoare e precum ai trăi în speranță. Iar dacă viața ta e gri, e undeva între negru și alb, atunci trebuie să schimbi frecvența, trebuie să lupți atât de mult până distingi curcubeul ce poate deține culori infinite. Și asta pentru că viața e superbă, pentru că viața îți aparține, o ți acum în mâini și poți să o transformi într-un film alb-negru, sau într-un film color și asta pentru că suntem noi cei ce avem forța... de a ne trasa destinul. 

         Stiu că nu e mereu simplu, știu că nu e mereu vorba despre "a vrea" ci uneori e  vorba despre "a putea". Însă atunci când vrei cu adevărat, nu există ''nu pot''. Pentru că ''nu pot'' e pentru lași, e pentru cei ce se mulțumesc cu ce primesc, e pentru cei ce cred că viața e așa cum ti-e dată, nu așa cum ti-o faci. Tu poți mai mult, pentru că dacă nu faci un pas spre a-ți crea o viață mai bună, fă un pas pentru a-ți elibera sufletul de tristețe. Pentru că dacă un trup nu merită, atunci merită un suflet. Pentru că dacă un gând nu merită, atunci merită o faptă. Pentru că toate sentimentele sublime nu fac decât să îți aducă un plus de culoare în viața ta gri. Dacă nu poți acum, fă tot posibilul să îți captezi acea speranță curajoasă în suflet și promite-ți că mâine va fi ziua ta. Promite-ți că îți vei reda culoarea, că vei vedea curcubeul și că vei reuși să îți atingi scopul, pentru că meriți și pentru că dacă tu nu o vei face, nimeni nu o va face în locul tău.

          Viața e o doză nebună de culoare și sentiment, joacă-te și dansează în ea, aventurează-te pentru a-i simți pulsul... ce e atât de pasional încât te captează pentru totdeauna!

Alergăm după vise...

     

       Dacă stai acum să cauţi visele cele mai potrivite, cele mai sublime şi cele mai esenţiale... vei găsi răspunsul în inima ta. Însă undeva în mintea ta visele au avut o cu totul altă semnificaţie, pentru că viaţa e de multe ori o luptă acerbă ce te determină să cauţi bogăţia, distracţia, faima. Toate astea pentru a simţi că eşti cineva. 

       Şi e atât de adevărat când spunem că prietenii ce ni alegem ne definesc şi ne influenţează viaţa. Şi e atât de adevărat când spunem că trebuie să pierdem oameni dragi pentru a realiza cât de scurtă e viaţa. Si e atât de adevărat când spunem că trebuie să avem cicatrici pentru a evita să le mai facem. Şi totuşi de multe ori nu înţelegem prea repede, decât atunci când e prea târziu. Și doar atunci când e prea mare durerea, când e prea greu de suportat şi când e prea uşor să condamnăm viaţa, fără să ne gândim că noi ne condamnăm zilnic prin alegerile noastre. 
        Când eşti la început de viaţă ai impresia că totul îţi aparţine, că poţi domina timpul, că poţi cuceri lumea şi că îţi permiți să greşeşti atât de mult faţă de persoanele care te iubesc necondiţionat şi care nu încetează să creadă în tine. Si nu te-ai aştepta niciodată să te trezeşti dimineaţa şi să afli că acel om drag a plecat pentru totdeauna, că firul vieţii lui a ajuns la capăt şi nu mai există timp decât pentru regrete. Iar dacă o viaţă rebelă te poate duce la dependenţe atât de mari încât să uiţi să te mai preţuieşti, atunci îţi oferi distracţii atât de mari încât să te iroseşti, încât să te sufoci şi să pierzi noţiunea timpului în iz de alcool, drog şi maximă adrenalină pentru un trup ce deja îşi pierde din energie. Şi pentru că e normal, da... într-o lume în care libertatea e definită prin infinite posibilităţi, prin mii de mijloace şi sute de oameni ce ne traversează viaţa... Şi toate astea pentru ce? Pentru a demonstra că se poate sau pentru că într-adevăr avem nevoie? Şi dacă firul vieţii noastre ajunge şi el la final? Şi dacă rănim suflete ce ne adoră şi ne preţuiesc? Şi dacă într-un final prin tot ce facem ajungem să fim atât de bogaţi dar atât de singuri? Şi dacă sunt sute de oameni ce ne înconjoară, dar nici unul nu dau doi lei pe existenţa noastră? Şi dacă... sunt prea multe întrebări dar prea puţine răspunsuri? Şi totuşi azi ne trezim doar speriaţi... pentru că a fost un vis urât sau doar am văzut povestea cuiva ce ochii noştrii au zărit-o cu spaimă, dar inima cu uşurare pentru că nu am fost noi.. Da, nu am fost noi azi, însă chiar să fim atât de naivi să credem că mâine nu putem fi noi? Să fim atât de slabi încât să ne creăm zilnic răni şi totuşi să nu ezităm să o facem în continuare? Să fim atât de ignoranţi cu noi înşine? Şi poate că da... însă dacă alegem calea asta, măcar să avem decenţa să nu ne plângem la final, pentru că suntem conştienţi că ne condamnăm prin propriile fapte. 
          Şi dacă ar fi să o luăm de la capăt, cine ne poate oferi această nouă şansă? Cine? Nimeni... Da, nimeni, pentru că dacă tu nu o vei face si nu vei găsi în interiorul tău acea forţă... degeaba îţi va oferi cineva o şansă, pentru că la o nouă dezamăgire vei cădea iar în derizoriu. Şi pentru că da... putem să fim proprii noştri eroi, proprii noştri călăi sau putem fi proprii noştrii desenatori de vise.

MaryAnne