Nu sunt supărată... sunt doar dezamăgită.
De oamenii din jur...
Totul s-a schimbat în momentul în care am devenit mamă. Misiunea mea a devenit una precisă și importantă... fericirea copilului meu. Și oricât va fi de greu, voi fi acolo indiferent... cât de somn îmi va fi, cât de rău mă vor durea brațele sau cât de mult va trebui să mă remontez și să învăț să am răbdare. Pentru că fiecare noua zi e o nouă aventură, însă nimic nu se compară cu fericirea copilului meu și cu zâmbetul lui. Și am realizat că e ușor să îl faci fericit, atunci când îi oferi atenție. Și nu mi-e frică de faptul că va deveni un copil răsfățat, ci mai degrabă mi-ar fi frică să devin eu o mamă ignorantă. Și nu pot să împărtășesc sfaturi precum cele ce îți sugerează să îți lași copilul să plângă cu lacrimi doar pentru a-l învăța să doarmă singur sau cele prin care te îndeamnă să îți scuturi sau lovești copilul doar pentru a-i oferi o lecție. Eu cred că noi, cei ce ne considerăm maturi ar trebui să ne învțăm lecția mai întâi, să fim părinți informați, să citim ce e bine pentru copilul nostru și să căutăm păreri avizate care ne împărtășesc viziunea. Îmi doresc un copil independent și liber, cu o gândire frumoasă și cu o stabilitate bună. Pentru asta trebuie să fiu și eu un părinte care să îi ofere posibilitatea omulețului mic să devină mare. Și e simplu de înțeles cum funcționează lucrurile. O să îi ofer mereu copilului meu brațele mele, atunci când acesta mi-o va cere și când ele îi vor oferi calmul și liniștea necesară. O să îl îmbrățisez și o să îl sărut mereu cu drag. O să fiu acolo și o să învăț să îi înțeleg necesitățile, chiar de la primele luni de viață. Pentru că eu cred că dacă noi avem nevoie de îmbrățișări și înțelegere, cu atât mai mult un bebeluș, în primele luni de viață. Iar dacă noi avem nevoie de un somn liniștitor și anumite lucruri ne calmează precum muzica, sau îmbrățișarea celui drag, cu atât mai mult are nevoie cel mic. Iar brațele mele îl fac să se simtă protejat și îi aduc liniștea și îi calmează durerea, deci nu voi înceta să i le ofer. Iar picioarele mele îl poartă pe drumuri ce el încă nu știe să le străbată, pentru că mai are nevoie de timp pentru a începe să meargă... deci o să i le pun la dispoziție pe ale mele. Zâmbetul meu îi oferă confirmarea că e bine fie vesel și să râdă mereu, deci voi zâmbi chiar și atunci când trupul meu va plânge. Iar atenția mea îi oferă încrederea în acțiunile lui și în primii pași în viață, deci nu voi înceta să i-o ofer. Nu mi-e frica că atunci când ofer tot copilului meu, va deveni un încrezut, pentru că știu că el defapt va deveni un om cu încredere în el și dornic să învețe. Și va deveni un om bun atunci când îi voi arăta drumul spre asta și nu îi voi pedepsi fiecare acțiune. Și cum aș putea să îmi pedepsesc copilul ignorându-l pentru simplul fapt că plânge în hohote pentru a-i oferi brațele să doarmă. Contează doar sufletele dragi și ce putem face pentru ele. Și e păcat că mulți dintre noi nu înțelegem că există doar o etapă din viață în care ne putem bucura de zâmbetul celui mic, de râsul lui molipsitor, de gesturile lui și îmbrățișarea lui care îți confirmă faptul că el dă sens vieții tale. Și de ce să aleg să fiu o egoistă și o indiferentă, când defapt tot ce mă face mai fericită stă în zâmbetul copilului meu. Atât cât pot, o să îi alin fiecare lacrimă. Pentru că e sufletul meu cel mai drag și odată cu copilul meu am descoperit ce înseamnă dragostea necondiționată.
Dacă ar fi să ne punem în locul unui bebeluș, nu cred că noua ne-ar plăcea să fim lăsați să ne simțim abandonați și să plângem când am dori doar o îmbrățișare, sau să fim lăsați într-un colț când nu am putea să mergem, sau să fim certați mereu când noi dorim doar o vorbă bună și un zâmbet. Uitam cine am fost și nu încercăm să fim mai mult decât suntem... de dragul comodității noastre. Și rănim suflete...
O să fiu lângă tine suflet drag,
O să îți ofer brațele
O să îți dau inima
Și o să te alin mereu
Pentru că între două pulsuri
S-a creat o legătură eternă...
MaryAnne
