Viața asta e un dar ce greu reușim să îl prețuim. Și chiar dacă la început de drum îți simți pașii singuri, îți simți timidul suflet ce pornește spre necunoscut, totuși descoperi în timp că adevărații pioni sunt mereu acolo.
Familia e un dar ce îl primești și ce înveți să îl apreciezi la adevărata valoare doar atunci când ajungi să fi suficient de înțelept. Și simt acum un puls drag ce mă urmează și ce mă sprijină indiferent de distanță, de timp și de probleme. E acolo necondiționat și dezinteresat, doar cu inima deschisă și capabil să ofere sprijin, sfat și iubire. E fratele meu drag, ce își face simțită prezența și ce îmi oferă darul cel mai de preț din univers, acea dragoste pură dintre un frate și o soră. Și mi-ar trebui cuvinte infinite și gânduri nelimitate pentru a exprima tot ce merită și tot ce pot să îi ofer în schimb. Însă știu că nu e necesar, pentru că timpul e înțelept și o să îmi ofere posibilitatea de a-mi demonstra mulțumirea și prețuirea. Pot să spun doar că viața a fost darnică cu mine și mi-a oferit oameni superbi, pe care îi voi respecta mereu și le voi oferi sprijinul meu necondiționat.
Să ști că viața m-a făcut să cresc atât de mult încât să prețuiesc tot ce mi se întâmplă și printre cele mai importante e faptul ca te am, te prețuiesc și te iubesc. Relația dintre doi frați e acel sprijin superb ce se află mereu acolo dincolo de cursul vieții ce ne poartă, dincolo de bani și interese, dincolo de egoism și superficial. E ceva profund, ce stă la baza ta și rămâne acolo indiferent ce se va întâmpla.
Îți mulțumesc pentru tot ce ai putut să însemni, pentru fiecare cuvânt și gest si mai ales pentru că ești mereu acolo la nevoie. Ți-aș dori tot binele din lume, însă știu că viața îți va oferi tot ce ai nevoie pentru că meriți, îți va călăuzi fiecare pas prin fiecare faptă bună ce ai oferit-o. Să ai inima liniștită și să te bucuri de fiecare clipă frumoasă ce ți-o croiești, iar când vei da de greu să crezi cu toată forța în tine, pentru că esti capabil să treci peste orice. Cred în forța ta și în capacitatea ta de a te face fericit. Sunt aici, am fost mereu, însă probabil doar acum am ajuns la nivelul matur prin care să pot să îți ofer sprijinul de care ai nevoie. Indiferent de drumurile noastre ce ne vor duce departe, să nu uiți niciodată că ai o soră ce nu te va abandona niciodată. Suntem noi toți bucățele din oamenii ce îi iubim.
MaryAnne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu