joi, 10 martie 2016

Suntem suflete...


        Există atât de multe părți într-un om încât...

Încât avem o singură opțiune. Să mizăm pe cea mai buna

 Dacă ar fi să aleg o singură versiune a mea, aș alege-o pe cea de azi. Cea în care mă simt deplină, cea în care mă recunosc cu fiecare defect și fiecare trăire, fiind cea care a crescut. Și cred că nu ne vor ajunge anii pentru câte lucruri avem de învățat. Însă ne ajunge inima ce o deținem, pentru a învața fiecare secret special ce să îi ofere fericirea. Pentru că fericirea stă în lucruri simple.
Și nu sunt mereu veselă, mereu fără griji sau mereu fără temeri.  Nu sunt imbatabilă așa cum aparențele o spun. Însă aleg să fiu în multe circumstanțe, pentru că ceea ce alegem să fim e ceea ce suntem defapt. Nu poți să evapori noțiunea de teamă, ea există… însă o poți înfrânge prin curaj. Acel curaj de a face ce trebuie. De multe ori ne însușim prin faptele ce le săvârșim. Defapt de cele mai multe ori, suntem multitudinea faptelor ce le facem într-o viață. Și mereu am vrea să facem mai multe, dar nu mereu alocăm timp. Mereu vrem să avem iubire, dar nu mereu investim sentiment. Mereu vrem tot, însă de multe ori oferim nimic. Suntem ființe incredibile, suntem pe cât de sublimi, pe atât de superficiali și ignoranți. Însă putem. Iar atât timp cât putem suntem miracole. În fiecare zi. Am descoperit că mereu putem mai mult, putem să fim mai buni, să iubim mai mult, să visam mai mult. Să trăim mai copilăresc, chiar dacă gândim responsabil.
Poate pentru că știu că viața asta e presărată cu ingredientele ce le semeni, poate de asta zâmbesc mai des, iubesc mai intens, nu imi irosesc clipele și visez profund, pe intensități de secundă. Iar când mă cuprinde nebunia lumii secolului nostru, încerc să nu uit ce sunt. Incerc să nu uit că sunt suflet, mai mult decat orice. Iar ăsta este scopul. Să îți intensifici sentimentele magice ce zac în interiorul unui suflet. E un tot ce te copleșește și te împlinește.

Suntem noi, enigme superbe și pagini dintr-o carte. Suntem suflete.


MaryAnne






Link foto;https://naturesoundspa.com/blog/nature-sounds-for-meditation 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu