În adâncul sufletului meu există un respect enorm pentru Cel care ne-a dat sens în viaţa asta. Măcar odată în viaţă ajungi să simţi că nu ai nici un sprijin şi eşti ca şi singur pe pământ, iar singura forţă din tine e sufletul ce te inspiră şi crede.
Însă câţi dintre noi suntem atât de puternici încât să credem ... chiar şi atunci când trecem prin cele mai grele încercări? Cum să continui să crezi când ziua de mâine e incertă pentru tine? Cum să continui să speri când totul se arată gri pe o prognoză nedeterminată? Cum să îţi găseşti forţa când simţi că o pierzi pe zi ce trece? Cum...? Nu există un răspuns clar, e ceva în interiorul unui suflet ce funcţionează ca un izvor ce nu îşi termină niciodată resursele, dacă înveţi să crezi cu toată fiinţa ta, dincolo de aparenţe, dincolo de percepţiile inutile ale oamenilor superficiali şi dincolo de toate încercările, pentru că la urma urmei tu îţi datorezi această nouă şansă, să te ridici din prăpastie şi să continui să mergi...
Mă simt atât de mică acum, când privesc încercările prin care trec unii oameni și totuși cât optimism poate izvorî din cele mai mari dureri ... e cutremurător, realizezi că viața asta e prețioasă chiar dacă îți oferă doar lecții peste lecții, iar asta pentru că nu avem nici un drept să credem altceva, Cineva acolo sus ne-a trasat niște teste pentru a ajunge să ne cunoaștem forța interioară. Cine spune că tot ce contează în viață e să fi perfect, să fi frumos, să fi sănătos, să fi împlinit ... rostește doar cuvinte de basm și dorințe superficiale. După o multitudine de lecții de viața realizezi că tot ce contează în viață asta e să îți cunoști sufletul, să îl asculți și să lupți pentru el chiar dacă o să treci prin infernale suferințe, doar după ce o să fi în perfectă uniune cu tine, o să crezi atât de mult în tine încât o să înveți să fi ințelept și să accepți ce îți oferă viața însă să nu uiți să trăiești totodată frumos și cu zâmbetul plin de speranță, pentru că ziua de mâine e incertă, însă cea de azi îți aparține în totalitate...
Speranța e o stare de spirit, dacă speri în lucruri frumoase și îți dorești esentialul, nu se poate să nu îți cuprindă sufletul și să nu îți dea curajul ce nu credeai că poți să îl ai vreodată. Sunt încrezătoare când văd oameni puternici chiar dacă pe undeva forța lor aproape că s-a pierdut, e de admirat când întâlnești oameni ce sunt adevărate lecții de viață, ce dincolo de toate nu uită să zâmbească, să glumească și să îți inspire ei esența vieții chiar dacă ei defapt se luptă pentru viață zi de zi. Cred că într-un final când ai sănătate nu ști să o prețuiești, când ești frumos nu îți este suficient, când ai o familie nu e destul pentru că îi vezi imperfecțiunile, când... ai putea fi declarat împlinit o să ai mereu alte neajunsuri. E mereu acea goană după perfecțiunea totală, acea falsă și iluzorie nebunie ce ne satisface mândria și nicidecum inima.
Ar fi atât de ușor dacă am învăța să ne ascultăm inima, să ne ascultăm mai mult fiecare puls și să trăim zilnic bucurându-ne de șansa de a avea ceva... un om drag, un animal iubit, o șansă pentru ziua de mâine, o posibilitate de a face ceva și de a iubi pe cineva. Restul nu mai contează, asta pentru că nu putem controla totul chiar dacă ne-am dori, nu putem înțelege totul pentru că nu avem capacitatea necesară pentru a înțelege infinitul însă avem... credința ce nu ne-o poate lua nimeni, doar noi o putem abandona, însă de ce am alege sa ne abandonam pe noi înșine? Știu că e calea cea mai simplă atunci când nu găsești explicația, e soluția de a te regăsi printre alte victime colosale, însă undeva în suflet există o explicație frumoasă: totul în viața asta e cu un sens, alege să crezi în asta.
Mă simt atât de mică acum, când privesc încercările prin care trec unii oameni și totuși cât optimism poate izvorî din cele mai mari dureri ... e cutremurător, realizezi că viața asta e prețioasă chiar dacă îți oferă doar lecții peste lecții, iar asta pentru că nu avem nici un drept să credem altceva, Cineva acolo sus ne-a trasat niște teste pentru a ajunge să ne cunoaștem forța interioară. Cine spune că tot ce contează în viață e să fi perfect, să fi frumos, să fi sănătos, să fi împlinit ... rostește doar cuvinte de basm și dorințe superficiale. După o multitudine de lecții de viața realizezi că tot ce contează în viață asta e să îți cunoști sufletul, să îl asculți și să lupți pentru el chiar dacă o să treci prin infernale suferințe, doar după ce o să fi în perfectă uniune cu tine, o să crezi atât de mult în tine încât o să înveți să fi ințelept și să accepți ce îți oferă viața însă să nu uiți să trăiești totodată frumos și cu zâmbetul plin de speranță, pentru că ziua de mâine e incertă, însă cea de azi îți aparține în totalitate...
Speranța e o stare de spirit, dacă speri în lucruri frumoase și îți dorești esentialul, nu se poate să nu îți cuprindă sufletul și să nu îți dea curajul ce nu credeai că poți să îl ai vreodată. Sunt încrezătoare când văd oameni puternici chiar dacă pe undeva forța lor aproape că s-a pierdut, e de admirat când întâlnești oameni ce sunt adevărate lecții de viață, ce dincolo de toate nu uită să zâmbească, să glumească și să îți inspire ei esența vieții chiar dacă ei defapt se luptă pentru viață zi de zi. Cred că într-un final când ai sănătate nu ști să o prețuiești, când ești frumos nu îți este suficient, când ai o familie nu e destul pentru că îi vezi imperfecțiunile, când... ai putea fi declarat împlinit o să ai mereu alte neajunsuri. E mereu acea goană după perfecțiunea totală, acea falsă și iluzorie nebunie ce ne satisface mândria și nicidecum inima.
Ar fi atât de ușor dacă am învăța să ne ascultăm inima, să ne ascultăm mai mult fiecare puls și să trăim zilnic bucurându-ne de șansa de a avea ceva... un om drag, un animal iubit, o șansă pentru ziua de mâine, o posibilitate de a face ceva și de a iubi pe cineva. Restul nu mai contează, asta pentru că nu putem controla totul chiar dacă ne-am dori, nu putem înțelege totul pentru că nu avem capacitatea necesară pentru a înțelege infinitul însă avem... credința ce nu ne-o poate lua nimeni, doar noi o putem abandona, însă de ce am alege sa ne abandonam pe noi înșine? Știu că e calea cea mai simplă atunci când nu găsești explicația, e soluția de a te regăsi printre alte victime colosale, însă undeva în suflet există o explicație frumoasă: totul în viața asta e cu un sens, alege să crezi în asta.
MaryAnne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu