Râdem mereu...

Râdem mereu... de un om ce vrea să facă ceva.

Râdem mereu... de un om ce schimbă rutina.

Râdem mereu... de lucruri ce nu le înțelegem.

Râdem mereu... de credințe ce înalță inima.

  De ce? Cred că din cauza lașității în care ne-am plafonat cândva și am ajuns să o numim "normalitate".  Din moment ce existența noastră am ajuns să o trăim într-un fel anume, atunci când intervin situații ieșite din comun ce nu se bazează pe o realitate palpabilă, suntem în defensivă și judecăm dur, criticăm la sânge și barăm oamenii ce își ascultă instinctele. E o obișnuință ce cred că măcar într-o situație ajungem să fim și noi în postura de călau, asta pentru că mereu se găsesc alții să ne bareze și pe noi la rândul lor. 

         Știu că e mai simplu să nu ințelegi oamenii ce nu respiră după pulsul tău, ce nu trăiesc după rutina ta și ce nu au planurile pe care le ai tu. Însă de ce ne-ar privi mereu soarta celorlalți? Ne-am gândit pentru o clipă că poate acei oameni sunt fericiți așa cum trăiesc, așa cum gândesc și așa cum iși proiectează viitorul? Într-un final dacă stăm să ne gândim... nu ne afectează cu nimic faptul că oamenii au visuri, ar fi bine dacă am înceta să le cenzurăm mereu. Să fi puternic e una din principalele atuuri atunci când îndrăznești să visezi și să îți asumi asta în fața oamenilor. Trebuie să fi pregătit să te explici, să te justifici și să iți aduci argumente pentru a-ți susține visul. Oh, devine obositor la un moment dat, însă nu înceta să visezi, dincolo de eticheta de naiv ce ți se pune sau dincolo de mentalitățiile ce te îngrădesc, pentru că nu ai nevoie decât de liniștea ce ți-o creezi tu prin visul tău, asta e tot. 

             Ești tu cu tine însuți, esti tu cu omul ce îl alegi să îți fie alături și împreună porniți la drumul ce îl decideți voi și atât. Îmi iubesc atât de mult oamenii ce îi am alături, însă am încetat să cred că le datorez o explicație pentru felul în care îmi trăiesc viața și chiar dacă țin la opiniile lor, știu totodata că eu sunt una cu decizia mea.  Pentru că îmi cunosc motivele, pentru că îmi cunosc sufletul și pentru că acționez în funcție de sentimentele ce mă reprezintă.  Dacă vreau ceva, fac asta. Dacă sunt capabilă să îmi asum riscurile, mă arunc. Dacă îmi zăresc visurile, nu ezit nici o clipă să înaintez. Ma gândesc când am încetat să las sfaturile să îmi schimbe deciziile. Hmm... cred că exact în clipa în care am învățat să mă ascult cu adevărat. Te regăsești într-un moment din viață când ai cea mai mare nevoie de sfaturi pentru că nu ști încotro se îndreaptă viața ta și exact atunci nu găsesti nici unul. M-am învățat să îmi dau sfaturi singură și mă ascult pentru că doar eu pot ști cel mai bine ce îmi doresc cu adevărat și ce mă face fericită.

      Am decis că vreau esența din viața asta și nu superficialitatea, iar ascultându-mi inima nu aveam oricum altă oportunitate decât să trăiesc după puls. Am început să iau decizii radicale și să mă arunc în mijlocul furtunii fără să îmi fie frică, pentru că orice vânt s-a dovedit a fi un bun învățător și orice rază de soare a apărut după aceea am primit-o ca pe o reală binecuvântare. 


                                                                       MaryAnne