Undeva într-un colțișor sacru al sufletului găsesc mereu motivul de a continua să trăiesc, de a continua să mă regăsesc... Uneori am impresia că trăim ca și cum ziua de mâine ar fi asigurată, ca și cum timpul ar fi disponibil să ne ofere mii de secunde pentru mii de șanse.
Ar fi atât de simplu de trăit dacă am conștientiza că nu putem recupera timpul sau momentele pierdute, sunt niste clipe risipite pentru totdeauna, iar secunda asta va fi declarată pierdută odată ce vine secunda următoare. E greu să trăiești ziua de azi ca și cum ar fi ultima, poate pentru că disperarea ar fi atât de mare încât am face gesturi necugetate. Însă nu, chiar nu trebuie să ne trădăm ci trebuie să trăim așa cum trebuie, asa cum simțim. Desigur că în momentul de față dacă o să reflectezi puțin, tu ai regrete și ești conștient că ai pierdut momente importante ce sunt irecuperabile, însă există acea dorință de a o lua de la capăt, ce iți ridică inima la maximă capacitate de speranță. Nu au nici un sens regretele, pot doar să fie constructive și să iți spui că ai făcut tot ce ai crezut că e mai bine pentru a-ți oferi ceea ce dorești. Găsește motivul de a nu renunța chiar și atunci când e greu, găsește forța de a te ridica chiar dacă nu zărești lumina și caut-o tocmai pentru a zâmbi din nou cu toată inima. Poți să o iei de la capăt, poți să îți iubești viața chiar dacă vezi atât de multe lipsuri, iar momentele în care ești trist le resimți mai puternic decât cele pline de veselie. Ce mai contează dacă acum viața e atât de gri, de anosta sau atât de dificilă, chiar crezi că ai făcut tot să îi redai culoarea? Ai luptat destul să iți atingi fericirea sau ai găsit consolare în lamentare? E atât de bine să fim priviți ca victime ale destinului, deși suntem proprii nostrii călăi de multe ori. Știu destul de bine că poți înșira mii de motive pentru care viața ta e groaznică, însă vreau un singur și adevărat motiv pentru care ai continua să speri...
Nu vreau să mai ratez nici un moment la care vreau să fiu prezentă, nu mai vreau să îmi condamn familia pentru greșelile lor, nu mai vreau să fiu puerila și să mă victimizez și nici nu mai vreau să trăiesc pentru mâine și să uit de ziua de azi. Undeva în mine am iertat tot, m-am iertat chiar și pe mine însumi și nu trebuie să găsesc câte o scuză pentru fiecare eveniment din viața mea, ci trebuie să înțeleg că fiecare a trăit așa cum a crezut că e mai bine și chiar dacă au fost victime colosale... e o lecție fatală pentru mine, e ca și cum am primit atât de multe bucăți de puzzle pentru a mă forma încât tot ce trebuie să fac e să vreau să îl construiesc. Iar dacă speranța nu aș găsi-o, știu că mereu pot să o iau de la capăt... cine m-ar împiedica să fac asta?
Însă iubesc... atât de mult viața încât zâmbesc la o melodie ce îmi trezește forța sufletului și îmi lasă orice urmă de regret în trecut pentru că sunt entuziasmată și îmi simt inima ce grăiește cum trebuie, ca de obicei: " am atât de multe motive să o iau de la capăt". Am motivul de a face ceea ce nu am reușit încă să fac, am motivul de a retrăi momente ce le ador, am motivul de a-mi revedea oamenii de suflet, am motivul dragostei si desigur motivul în care aș reuși să mă văd crescând, din ce in ce mai mult...
...........
E viața mea și vreau să o țin cu drag de mână și să pășesc în ea fără să mă eschivez sau să mă pierd în timiditate, nu e timp pentru asta. Inima e un copil, oferă-i jucăriile și clipele ce le adoră, nu îi refuza bucuria de a fi inofensiv și zburliu, lasă-l să respire și oferă-i speranța și nu îl mai sufoca cu "nu se poate".
MaryAnne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu