Prietenie dragă...

 

Ştiu că într-un final sunt atât de greu de digerat... Cred că asta e fraza ce mă reprezintă în ochii celorlalți. Însă acum vreau să mă gândesc la oamenii mei de suflet. Cei cu care mă identific, cei pe care îi am, cei pe care i-am ales și cei ce mi-au schimbat viața.

Nu știu cum am reușit să cresc emoțional, când încerc să mă reamintesc aproape că nu mă mai recunosc. Însă știu... sunt principalii pioni din viața mea ce m-au luat de mână și mi-au oferit sprijinul, mi-au arătat prietenia și m-au învățat ce înseamnă să nu fi singur. Undeva în obscuritate, încăpățânarea de a fi puternică m-a făcut să fiu rece și să nu caut niciodată sprijin,  chiar dacă simțeam că nu mai pot, îmi impuneam să pot... Aveam nevoie să duc totul pe picioare, nu pentru a fi martiră ci pentru a crește în ochii mei, pentru că fiecare moment greu mă dezechilibra și mă făcea să mă simt slabă. Inevitabil atunci am învățat că în viață suntem singuri pe drumul nostru și trebuie să îți continui drumul indiferent de... durere, neputință, tragedie, suspin sau singurătate. Ești tu cu tine și e suficient să traversezi barierele și să te ridici din mocirlă, pentru că poți, dacă vrei... poți.  Atunci a intervenit prietenia, acea susținere sublimă ce îți e aproape la greu și chiar dacă nu te înțelege îți rămâne alături pentru totdeauna. Știu că "pentru totdeauna" e precum o metaforă inedită ce e supraestimată, însă într-un moment din prezent oferi eternitatea prin simplul tău sprijin necondiționat. Pentru că în clipa în care înveți ce înseamnă prietenia adevărată, te încălzește atât de puternic încât vrei să o păstrezi pentru totdeauna. E acea complicitate ce te face să îți găsești un martor la existența ta, ce te face să îți găsești speranța într-un moment de cumpănă, ce te face să îți eliberezi sufletul doar oferindu-i căldura unei prietenii.

          Și când mă gândesc ce greu i-a fost... da primei mele prietene de suflet, știu că i-a fost cumplit de greu să fie acolo când eu nici măcar nu mă exteriorizam ci doar vărsam lacrimi. Era acolo și asta era tot ce conta. În timp am învățat să râdem, să ne descoperim, să petrecem clipe superbe ce vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Acum zâmbesc, pentru că un prieten drag e cel mai prețios dar. E de înțeles că un prieten adevărat e pe cât de unic pe atât de greu de găsit, pentru că într-o lume unde superficialitatea s-a instalat, e precum ai căuta acul în carul cu fân, deci dacă îl găsești nu îl lăsa să plece niciodată. Nu îl abandona și nu îi oferi motive să plece, nici nu lasă timpul să vă despartă chiar dacă destinul oferă schimbare... reacomodează-te și resimte-l, acceptând că viața fiecăruia e într-o continuă transformare.

........

       Deși am deraiat uneori prin încrederea ce mi-o ofeream, cred că am făcut ce aveam nevoie, însă un singur lucru l-aș fi regretat profund... dacă ajungeam să îndepărtez tocmai mâinile ce mi-au dat aripi. Şi pe alocuri era să se întâmple inevitabilul. Da, era să îmi îndepărtez prietena de suflet, era să o blamez atât de profund încât să creez un zid între noi ce nu știu dacă se mai putea distruge vreodată. Pentru puțin timp așa a și fost, însă m-am trezit ca dintr-un vis oribil și am realizat că ceea ce fac e de neînțeles pentru inima mea, cum pot tocmai eu să mă arăt atât de necruțătoare cu cea ce mi-a deschis orizontul... Uneori e nevoie să îți dai două palme să realizezi că exagerezi și rănești oameni ce au nevoie doar de înțelegere, chiar dacă e greu să accepți că timpul schimbă relațiile, le transformă. Trebuie să alegi dacă te adaptezi sau nu. Trebuie să alegi ce e important pentru tine și să alegi să îl păstrezi. Trebuie să lupți pentru tot ce e important pentru tine. 

.................

Acum știu, acum am învățat să cresc încă puțin, să mă educ mai mult și să îmi ascult din nou inima mai mult. Acum nu aș putea decât să îi mulțumesc din suflet acelei prietene ce m-a ajutat să nu mai fiu captivă. Cea care m-a determinat să pășesc mai mult spre societate, să fiu mai deschisă și așa să ajung să cresc mai mult și evident să îmi doresc să cresc din ce în ce mai mult. Nu știu dacă am fost o prietena atât de excelentă, înainte judecam prea mult și tăiam prea mult totul din rădăcini, însă știu sigur că am prețuit-o enorm și nu o să o abandonez niciodată pentru că e parte din mine, e parte din dezvoltarea mea. 
          O să te prețuiesc pentru totdeauna și am învățat încet să fiu o prietenă mai bună, chiar dacă mereu am crezut că ți-am fost alături, acum pot mai mult, să accept schimbarea și să faci totuși parte din viața mea.  Te iubesc prieten drag, ai luat parte la creșterea unei ființe și la dezvoltarea ei, îți mulțumesc pentru simplul fapt că ai fost acolo, chiar și când nu meritam...

Te prețuiesc.


                                                                         MaryAnne