Diplomaţia cuvintelor...

       

     
         Măcar odată în viaţă ajungi să simţi furie atunci când observi că unii oameni încearcă să te manipuleze cu vorbe dulci ce îţi oferă acelaşi rezultat rece, nemilos şi dur. Si e păcat că atunci când cad măşti, rămân oameni goi şi indiferenţi, ce nu ştiu să aprecieze nimic. E atât de greu când te înşeli în privinţa oamenilor, când se prezintă atât de draguţi şi de treabă, însă când ai nevoie de puţină înţelegere te loveşti de cuvinte dulci şi diplomaţie ce îţi transmit un singur lucru: " nu îmi pasă"

            În cazul de faţă mă gândesc dacă nu e mai de apreciat acel om sincer şi dur tocmai pentru că spune adevărul, decât acel ipocrit ce se ascunde sub masca diplomaţiei susţinută de statutul lui social. Cu siguranţă nouă oamenilor de rând, ne e foarte complicat să înţelegem că o frază delicată şi pretenţioasă poate transmite un simplu: " poţi să te dai de pământ că eu decid, sunt seful tău". Ei bine, ţin să precizez că deşi unii şefi cred că toţi putem fi înlocuiţi şi frica de concediere ne va împinge să acceptăm orice ni se impune... mă revolt şi spun stop. Nu sunt de acord ca un om să îmi impună lucruri nefireşti, nu accept să fiu luată de proastă când defapt prin bunătatea de a nu greşi am făcut defapt greşeala. Şi nu în ultimul rând... refuz să fiu încadrată in "sclavia modernă". Evident că toţi am simţit măcar odată că şeful nostru ne exploatează şi inevitabil e o uşoară sclavie la mijloc când nici să mănânci nu ai timp, însă totul are o limită. E perfect adevărat că doar dacă şti să fi umil, poţi să avansezi în viaţă, însă nu trebuie să confundăm asta cu exploatarea. Pentru că dacă eşti prea bun, ajungi multifuncţional, dacă accepţi orice condiţii nu ţi se va oferi niciodată mai mult, iar dacă îi obişnuiesti cu prea mult... de multe ori ţi se va oferi prea puţin.

          Mă revolt pentru că mi se pare incredibil cum unii oameni nu pot aprecia fidelitatea, devotamentul chiar dacă de multe ori te neglijezi iar în schimb primeşti... nimic. Da nimic, pentru că nu ai dreptul să te îmbolnăveşti, nu ai dreptul la vacanţă, nu ai dreptul la probleme personale, nu ai dreptul să te căsătoreşti şi să faci copii. Ai doar dreptul sa fi sclav al societăţii în care trăim. Nu, nicidecum, de asta există demisia. Nu ezitaţi, căutaţi mereu ceva mai bun, pentru că dacă voi nu vă respectaţi, nu o va face nimeni niciodată!

MaryAnne